LAURA CODRUȚA CERNEA

ISYCHIA. THE PHANTOM ISLAND

*Isychia - from the Greek ησυχία, it conveys various aspects related to tranquility, peace and seclusion.

*Phantom Island

The concept of a "Phantom Island" typically refers to an island that appears on maps but doesn't actually exist in reality or cannot be reliably located. These phantom islands often originated from errors in cartography, navigational mistakes, or misinterpretations of explorers' reports.

Throughout history, there have been numerous instances of phantom islands appearing on maps, only to be later debunked as nonexistent. Some of these phantom islands persisted on maps for centuries before their nonexistence was confirmed.

Phantom islands have captured the imagination of historians, cartographers, and explorers alike, often leading to speculation and legends about hidden lands and lost civilizations. They serve as a reminder of the complexities and uncertainties involved in mapping uncharted territories and exploring the unknown.

Isychia. The Phantom Island

Text by Tea Vindt

The life of insular communities must be vastly different from the one familiar to us – creatures with our gaze stuck in this most immediate mud of the world. While indulging this thought, it is not impossible to imagine how somewhere, far away, not even time abides by the usual rules, having its own rhythm, in a wordless harmony with the sound, taste, and smell of the waves. Perhaps, within such an isolated system, carved out by a continuous and ever-the-same horizon, existential unrest would dissipate, and what we call utopia (in terms of interpersonal connections) would ultimately find its place in everyday life.

The outsider, for whom the endless openness of the sea means merely transition, savors with relief a fluctuating horizon, any interruption of that continuous line serves as remote directional guidelines. To preserve its mythical integrity, the island needs to become elusive. A fortunate coincidence ensures that all the environmental elements collaborate in keeping its secret, by projecting mirages or letting the mist to fall. The potential sailor-cartographer is left with an unrequited need for certainty, while the island’s existence remains, once again, a mystery.

As ”a phantom island”, Isychia invokes this trajectory of possibility actualization that any myth presupposes. By becoming geographically impossible to identify, the island gains its meaning through its phantom non-existence, becoming an accumulation of uncertainties and a receptacle of a fantastical realm. In the non-linear planning phase of Isychia, Codruța Cernea mindfully chooses to highlight this ambiguous state of being, historically attributed to the respective area, internalizing it to some extent even at the level of the creative act. Just as in the problem of locating the phantom island, in the case of the artistic process, it is hardly possible to speak in terms of a rigid system, because it cannot be achieved solely through well-organized and calculated steps. It is almost impossible to sense a precise beginning or an end to this series, which subtly evokes everything that came before it, simultaneously anticipating future series. Given the different circumstances of creation and research, the artworks reunited here can almost be considered as sole emissaries, each bearing their own message from the rupture point of potentiality – Isychia.

From the earliest series, Codruța Cernea configures pictorially the path to such possibly existing places, that draw from both our current reality and the realm of intuition. An important milestone in this regard is the Future Nostalgia series, exhibited in 2019, where she explicitly explores for the first time the compositional qualities of the interior-exterior relationship. Moving forward, with Paradise of Lost Desires in 2021, her search shifts to the open, natural landscape, all while retaining a specific sense of structural control. Another significant turn, both in terms of technique and composition, occurs in 2023, with the exhibition This Will Feel Like a Strange and Warm Embrace – an experimental and spontaneous leap of faith needed to bridge the gap and open the way to future Isychia.

Through graphical fractures and recombinations, alongside a new schematic system used to convey the impression of ideally geometrized limits, the interior space in Isychia becomes a variable, almost dematerialized element with a dual role – sometimes hermetically enclosing the view from the openness of the outside world (landscape), and other times leading it to a strange and uncertain pseudo-exterior. These principles are most notably employed in paintings such as The Yellow Room, Travelers, The Mother and Symbiosis, where spatiality is communicated using two visual techniques – the detailed one of volumes modeled in chiaroscuro, and the minimal one of lines on a solid background. Although hard to distinguish at first, those geometrized paths that perspectively control the entire composition are never uniformly painted, using only one color. Instead, their surfaces are chromatically modulated similarly to those in Matisse’s Red Studio. By using this technique, Codruța Cernea manages to soften the rigidity of such constructions, while maintaining their structural effect.

Although they take shape at most different moments, there is a precise communication between the four paintings mentioned beforehand, manifested both visually, through recurring forms, and narratively. The Yellow Room directly anticipates Symbiosis, while Travelers, somewhat removed from the others by the details of a more familiar landscape, still recalls some of the main elements: the geometric window frame and the two humanoid shadows, placed in the same type of artificial, blue and endless isolation.

The Mother, on the other hand, elaborates the interior structure from Symbiosis, but the two symbiotically interconnected humans are absent here, the composition being dominated by a single entity, both active and passive, with an all-encompassing, yet still humble gaze. Her meta-dimensional, catalyst role is highlighted by partial immersion in this turbid substance, without a stable state of aggregation, freshly drained from the external world. In a way, The Mother, alternatively named The Source, becomes the expression of an eternal transitive state (appropriated by the Isychia series since the beginning) observed from that posture of lucid immobility that precedes any action. The frontally depicted portrait is very rare in Codruța’s compositions, and this signals the special status acquired by the figure, with hardly identifiable primate features, establishing a relationship not only with the rest of the representation, but also with the viewer.

Similarly to Travelers, Sisters subtly connects with the prefigured trajectory, accentuating the relationship between two feminine figures linked together, this time through the same biochemically obscure substance. The context becomes more abstract in Alternate Paths and Where Everything Comes Out, where human presence remains barely noticeable in the former, only to completely disappear in the latter. However, there is still a reminder of this watching-over feeling or a higher vision, most fittingly introduced through a new element structurally bearing the interior-exterior dichotomy. Through this ambivalent vantage point, the eyeball, or more precisely, the iris and the pupil coordinate the diagrammatic construction of inverted environments. The same ocular pattern from Alternate Paths returns in Eye Harvest, the two works calling each other, united in an infinite and reversible transition from micro to macro.

Echoing the Paradise of Lost Desires series, the painting Waiting for Their Turn is the only one that still retains the integrity of the natural landscape, even though it appears greatly altered formally. Through the juxtaposition of almost cut-out mediums (terrestrial, aquatic, and aerial), the painting produces a first impression reminiscent of a familiar landscape. However, analyzing the simple details – the three identical figures in the foreground, the absence of shadows, the highly saturated color of the seemingly extraterrestrial plant, the way the still surface of the water reflects the sky while betraying its odd, not water-like consistency, the intuitively blue “above” and green “below” – the whole scene becomes eerie and hard to grasp as it takes time to adjust with these small but reality shifting inconsistencies.

In the end, Isychia remains a continuous search – an ongoing journey to an unknown destination. In the process of piecing the series together, Codruța Cernea shifts through profoundly personal life inquiries – from the ambivalence related to the supreme biological impulse of "femininity actualization" (motherhood), to the prefiguration of a spiritual connection felt equally on an interpersonal level and in relation to a rapidly changing environment. Drawing from diverse research and inspiration sources: images of the Cosmos, botanical elements, vegetal and anatomical structures, while keeping in touch with futuristic aspects of recent scientific innovations – interstellar travel, genetic engineering, cloning, artificial organ harvesting – Isychia becomes an expression of silent reconciliation with a reality whose potential future hostility is neutralized through a serene sense of hope.

Isychia. Insula fantomă

Text de Tea Vindt

Felul de a trăi specific comunităților insulare trebuie să fie mult diferit de cel cu care suntem familiarizați noi, ființele cu privirea blocată în pământul imediat al lumii. În spiritul acestui gând, nu este imposibil de imaginat cum, acolo, departe, nici măcar timpul nu se supune normelor, căpătând o cadență proprie, în nevorbit acord cu sunetul, gustul și mirosul valurilor. Poate că, din interiorul unui sistem în așa fel izolat, decupat printr-un orizont continuu și mereu același, neliniștea existențială ar dispărea, iar ceea ce numim utopie (în sensul conexiunilor interpersonale) și-ar afla, într-un final, locul în viața de zi cu zi.

Cel venit din exterior, pentru care deschiderea interminabilă a apei înseamnă doar tranziție, savurează cu ușurare un orizont fluctuant, iar întreruperile liniei îi folosesc drept ținte (direcționale). Pentru a-și păstra integritatea mitică, insula trebuie să devină, în astfel de cazuri, evazivă. O întâmplare fericită face în așa fel încât toate elementele mediului să conlucreze în păstrarea secretului, proiectând miraje sau lăsând ceața să cadă. Nevoia de certitudine a potențialului navigator-cartograf dispare neîndeplinită, iar existența insulei rămâne, încă o dată, un mister.

În calitatea ei de „insulă fantomă”, Isychia invocă acest traseu al posibilității de actualizare pe care orice mit îl presupune. Imposibil de identificat geografic, insula își capătă caracterul prin prisma non-existenței sale fantomatice, devenind un cumul al incertitudinilor și, în același timp, un receptacul al imaginarului fantastic. În planificarea non-liniară a celei mai recente serii, Isychia. The Phantom Island, Codruța Cernea alege să aducă în prim plan această ambiguitate a faptului de a fi pe care istoria o atribuie respectivei zone, internalizând-o într-o oarecare măsură și la nivelul actului creativ. La fel ca în problema localizării insulei fantomă, în cazul procesului artistic cu greu se poate vorbi în termenii unui sistem rigid, deoarece acest fapt ar presupune existența unor etape bine determinate și atent calculate. Este aproape imposibil de intuit un început sau un sfârșit al acestei serii, care, în mod subtil, evocă tot ce a fost înaintea ei, venind simultan în întâmpinarea creațiilor viitoare. Având în vedere circumstanțele și cercetările diferite, lucrările reunite aici capătă mai mult sensul unor emisari individuali, fiecare purtând propriul mesaj venit din locul de ruptură al potențialității – Isychia.

Încă de la cele mai timpurii serii, Codruța Cernea configurează pictural traseul către asemenea locuri posibil-existente, situate cu un picior în realitatea curentă și cu altul într-o lume a intuiției. Un reper important în acest sens este seria Future Nostalgia, expusă în 2019, unde explorează pentru prima dată, în mod explicit compozițional, calitățile relației interior-exterior. Apoi, în 2021, această cercetare se reorientează către peisajul natural deschis dar, în același timp, controlat, specific seriei Paradise of Lost Desires. O altă turnură importantă, atât din punctul de vedere al tehnicii cât și al tratării spațiului se produce în 2023, odată cu expoziția This Will Feel Like a Strange and Warm Embrace, iar această desprindere spontan-experimentală deschide din ce în ce mai mult drumul către Isychia.

Prin fracturări și re-combinări grafice, alături de un nou sistem schematic utilizat pentru a comunica impresia unor limite ideal geometrizate, spațiul interior devine, în Isychia, un element variabil, aproape dematerializat, cu rol dublu – uneori acaparează complet ermetic privirea în fața deschiderii lumii (peisajului), iar alteori o conduce spre un pseudo-exterior străin și incert. Aceste principii sunt concret aplicate în lucrări precum The Yellow Room, Travelers, The Mother și Symbiosis, unde spațialitatea este comunicată prin două tehnici care se susțin reciproc – cea detaliată a volumelor modelate clar-obscur, și cea minimală a liniilor libere pe un fundal solid. Deși greu de observat la prima vedere, acele trasee geometrizate care controlează perspectival întreaga compoziție nu sunt niciodată tratate uniform, folosind o singură culoare. În schimb, suprafețele lor capătă o modulație cromatică, întâlnită în mod celebru și istoric la Matisse în Atelierul roșu. Prin acest tip de prelucrare, Codruța Cernea reușește să atenueze o bună parte din rigiditatea specifică unor astfel de construcții, păstrând, în același timp, efectul lor structural.

Chiar dacă apar în momente cât se poate de diferite, între cele patru lucrări menționate anterior există o comunicare precisă, manifestată atât vizual prin elemente recurente, cât și la nivel intuitiv/narativ. The Yellow Room anticipează în mod direct Symbiosis, în timp ce Travelers, îndepărtată într-o oarecare măsură de celelalte prin detaliile unui peisaj ceva mai familiar, amintește anumite elemente: cadrul ferestrei și cele două umbre umanoide, plasate în același tip de izolare artificială, albastră și interminabilă. The Mother, pe de altă parte, elaborează structura interiorului din Symbiosis, dar personajele umane lipsesc aici, compoziția fiind dominată de o singură entitate, deopotrivă activă și pasivă, cu privire atotcuprinzătoare, dar încă umilă. Rolul său catalizator, meta-dimensional este evidențiat printr-o imersare parțială în acea substanță tulbure, fără stare de agregare stabilă, proaspăt scursă din lumea exterioară. Într-un fel, The Mother, denumită alternativ The Source, devine expresia unei stării tranzitive eterne (pe care seria Isychia o presupune încă de la început) observate din acea postură de neclintire lucidă care precedă orice acțiune. Redarea frontală a figurii reprezintă o particularitate foarte rar întâlnită în compozițiile Codruței Cernea, iar acest fapt semnalizează statutul cu totul special pe care îl capătă figura cu trăsături primate greu de identificat, stabilind o relație nu doar în raport cu restul reprezentării, dar și cu privitorul în sine.

La fel ca și în Travelers, Sisters se conectează într-un mod mai subtil cu traseul prefigurat înainte, accentuând relația dintre două figuri feminine unite, de data aceasta, prin intermediul aceleiași substanțe neidentificabile din punct de vedere biochimic. Contextul devine mai abstract odată cu Alternate Paths și Where Everything Comes Out, unde prezența umană rămâne abia sesizabilă în prima, doar pentru a dispărea total în cea de-a doua. Cu toate acestea, există totuși o reamintire a supra-vegherii sau a unei viziuni mai înalte, prin introducerea unui nou element ca și purtător al dihotomiei interior-exterior. Din această poziție ambivalentă (de graniță), globul ocular sau, mai precis, irisul și pupila coordonează construirea diagramatică a unor medii întoarse pe dos. Același model ocular din Alternate Paths revine în Eyes Harvest, cele două lucrări chemându-se reciproc, unite într-o infinită și reversibilă tranziție de la micro la macro.

Venind ca un ecou al seriei Paradise of Lost Desires, lucrarea Waiting for Their Turn este singura care păstrează încă integritatea peisajului natural, chiar dacă acesta apare mult schimbat din punct de vedere formal. Printr-o delimitare aproape decupată a mediilor (terestru, aerian și acvatic), lucrarea produce o primă impresie generală proprie unui peisaj familiar. Cu toate acestea, analizând detaliile simple – cele trei figuri identice din prim plan, lipsa umbrelor și culoarea intens saturată în cazul plantei aparent extraterestre, modul în care suprafața lacului reflectă cerul, trădând o consistență diferită de cea a apei, dar păstrând generalitatea intuitivă a unui „sus” albastru și a unui „jos” verde – întreaga scenă devine stranie și greu de descris, tocmai prin prisma unor astfel de mici neconcordanțe care cer timp pentru a fi pe deplin integrate.

În mare, Isychia reprezintă o căutare deschisă – o călătorie spre o destinație imposibil de estimat. Codruța Cernea reunește în această serie elemente cu sens profund ancorat în experiența personală de viață – de la ambivalența legată de impulsul biologic suprem al „actualizării feminității” (maternitatea), la prefigurarea unui fel de conexiune spirituală resimțită în egală măsură atât la nivel interpersonal, cât și în relație cu un mediu înconjurător mereu schimbător. Având la bază surse de cercetare și inspirație diverse: imagini ale Cosmosului, elemente botanice, structuri organice vegetale sau anatomice, și păstrând simultan o legătură stabilă cu viitoare fațete ale existenței umane: călătorii interstelare, ingineria genetică, clonarea, producerea organelor artificiale, Isychia devine expresia împăcării tăcute cu o realitate a cărei potențială ostilitate este neutralizată prin intermediul unei calme speranțe.