FUTURE NOSTALGIA
Mobius Gallery, Bucharest, 2019
Future Nostalgia is Codruța Cernea’s latest series of artworks in which she synthesizes techniques inherited from Surrealism, Constructivism, Pop Art and Capitalist Realism. By reevaluating and reverse-engineering their relationships towards photography, new media, film, and their production of individual experiences and the collective memory, she reconfigures, in synthetic polymer paint on canvas, fictional tomorrows that pervade popular contemporary imagination. Her works depict interiors of a cosmic cruise ship in which inquisitive human beings continue their lives, far from the ravaging consequences of Earth’s irrational destruction of the natural environment. Codruța sympathetically informs the viewer of this fantasy world’s profound nostalgic atmosphere, where genetically engineered organic life struggles to flourish. With herself becoming the architect of this world, she conceives an alternative possible mission for their voyage.
Her paintings are improbable scenes of a more optimistic hypothetical tomorrow, which represent delicate homages to the human capacity to develop sophisticated strategies through which one can behave irrationally in a reasonable way. Codruța’s practice is motivated by contemporary questions about the cultural development of concepts such as scenic nature, environmental and bio-engineering policy, democracy, carbon capitalism and the meaning of happiness. Her intergalactic voyagers become the benevolent builders of monuments for terrestrial beauty, which turn into subjects of this possible resolution’s aesthetic experiences. ”Future Nostalgia” subverts the dominant individualist ethos and avoids regressive nationalist pathos. The future we are proposed to be reflectively nostalgic about is the one in whose space one can contemplate a present we still have the option to change. (Carmen Casiuc)
Future Nostalgia este ultima serie de lucrări a artistei Codruța Cernea, în care aceasta reușește să sintetizeze tehnici dezvoltate în perioadele artei suprarealiste, constructiviste, Pop și a Realismului Capitalist. Reevaluând relațiile acestora cu fotografia, filmul, new media, producția experienței individuale, precum și a memoriei colective, artista reconfigurează, în vopsele polimerice sintetice pe pânză, un scenariu fictiv, propagat în imaginația contemporană, asupra zilei de mâine. Lucrările ei descriu interioarele unei nave cosmice de croazieră în care ființe umane visătoare își continuă viețile, departe de consecințele devastatoare pe care comportamentul irațional de distrugere a mediului natural le-a avut asupra Pământului. Asupra acestei lumi fantastice, în care viața organică modificată genetic se străduiește să înflorească, Codruța sugerează cu empatie o profundă atmosferă nostalgică. Devenind arhitecta acestei lumi, ea concepe un scop alternativ pentru călătoria acestora în spațiu.
Picturile ei sunt scene improbabile ale unui viitor optimist, ce reprezintă delicate omagii în fața capacității umane de a dezvolta noi strategii sofisticate prin care acesta să se comporte irațional într-o manieră rezonabilă. Practica artistică a Codruței este informată de întrebări actuale cu privire la dezvoltarea culturală a conceptelor de natură scenică, politica de mediu și bioinginerie, democrație, carbon capitalism și a semnificației fericirii. Călătorii ei intergalactici devin înfăptuitori ai unor monumente de frumusețe terestră, pe care îi redescoperim ca subiecți ai experienței estetice față de acest posibil deznodământ. ”Viitoare nostalgie” răstoarnă etosul individualist dominant și evită patosul naționalist. Viitorul propus înspre reflecție nostalgică este acela în spațiul căruia putem contempla un prezent pe care încă îl putem schimba. (Carmen Casiuc)
De la ce porniți și cum ajungeți să legați lucrările între ele pînă cînd știți că vor deveni o expoziție?
Momentele de început sînt marcate de confuzie și entuziasm anticipativ, totul pare fluid și posibil. E o perioadă de intensă visare și o aparentă lipsă de focus.
Înainte de începerea unei serii de lucrări, petrec destul de mult timp timp punîndu-mi întrebări, încercînd să conștientizez cît mai bine momentul în care mă aflu și ce ar avea sens să pictez. Deși am carnete și documente pline cu idei, mereu unele dintre ele par să aibă vocea mai puternică.
Această interogare se desfășoară la unison cu preocuparea legată de cum aș vrea să materializez diversele direcții care încep să se contureze. În timp, am ajuns să văd pictura ca pe un spațiu vast, care se cere explorat, iar pe mine, ca pe un etern student care descoperă, cu fiecare lucrare, alte și alte fațete ale acestui mediu generos și provocator.
În ce privește seria „Viitoare Nostalgie“, fără să fi avut o viziune perfect conturată, întrezăream doar fragmente dintr-un univers populat de personaje angajate în activități artistice sau pierdute într-un timp meditativ, înconjurate de cîteva obiecte semnificative, încercînd „să spună“ povestea unui viitor nostalgic după contactul nemijlocit cu ce e viu și natural, cu spațiul exterior, așa cum îl experimentăm acum.
Mă imaginam un autor de nuvelă grafică cu aer SF, construind diverse scenarii în jurul temelor care mă preocupau în acel moment: legătura om-natură, relația muncă-practica artistică, amestecate cu atașamentul meu față de ritmul lent, de timpul reflexiv petrecut izolat și fascinația față de spațiile arhitecturale. Compozițiile au devenit mai complexe, fiecare lucrare s-a dovedit un univers în sine, iar seria s-a conturat treptat, pe măsură ce pictam, printr-un proces viu, organic, uneori surprinzător, în care „accidentul“ și gestul spontan au avut un rol definitoriu.
Ce ați păstrat și ce s-a schimbat în „Viitoare Nostalgie“?
Pentru mine, „Viitoare Nostalgie“ a putut să apară doar în urma seriilor anterioare. Am păstrat atmosfera meditativă, singurătatea cu rol protector, claritatea și sentimentul de ordine, apetitul pentru culoare. Mi-a plăcut chiar să reiau o parte din draperia unei lucrări din seria Singuri Împreună.
Noutatea este dată în primul rînd de faptul că am scos conversația din spațiul experienței personale, iar ideea care a generat seria este legată de o temă actuală, cea a crizei mediului, care pentru mine este o preocupare reală de mulți ani.
Existența urbană pe care o trăiesc, într-o criză de comunicare cu natura, m-a îndemnat să mă alătur, în felul meu, vocilor care ne atrag atenția în legătură cu necesitatea păstrării legăturii profunde cu ea.
Compoziția mai complexă este noul teritoriu cucerit odată cu această serie de lucrări. M-a interesat să lucrez cu imagine în imagine, cu jocuri optice, cu relația între natural și artificial, între exterior și interior. Mi-am propus să nu mă repet și să găsesc unghiuri noi cu fiecare pînză pictată. M-am surprins folosind culori din ce în ce mai saturate și preferînd constraste mai puternice, am revenit mereu la culoarea ultramarin, cu textura ei pudrată, de catifea.
Din suprapunerile planurilor de acum, aș zice că e vorba despre realități și ficțiuni.
O parte din fascinația pe care pictura o exercită rezultă din faptul că totul e posibil pe pînză. Văzut într-o nouă lumină, familiarul poate deveni straniu, iar o experiență prezentă, motiv de nostalgie pentru un viitor imaginat. Lucrînd cu imagine în imagine și eliminînd aproape total umbrele, îl fac pe privitor să aleagă între a vedea un tablou pe un perete sau o fereastră spre un peisaj „real“.
Decupaje din fotografii de vacanță, obiecte din spațiul casnic și schițe mai vechi au ajuns să fie înglobate în universul mental al pînzei pictate, susținînd scenarii imaginate și animînd spații arhitecturale aparent probabile, dar, la o mai atentă inspecție, de multe ori imposibile.
Personajele sînt aici, acum, dar și departe. În același timp. Cît de mult vă seamănă?
În seria „Viitoare Nostalgie“, m-am folosit pentru prima dată ca model. Am făcut alegerea fără să mă gîndesc prea mult, probabil pe fondul unei mai bune acceptări de sine. Pot spune că aceste personaje exemplifică un anumit ritm de viață lent, de care sînt atașată, pe care l-am experimentat și pe care îmi e din ce în ce mai greu să îl păstrez. Să pot parcurge zilele firesc, fără să mă grăbesc și fără ore fixe, să am bucăți mari de timp în care să pot reflecta la diverse subiecte sau să mă pierd într-o activitate anume, continuă să fie o necesitate pentru mine și pentru procesul meu de creație.
Nu mă consider însă o persoană nostalgică, ci am gîndirea orientată mai mult spre viitor.
(din interviul Sînt atentă la balanța dintre premeditare și accident, întrebări de Ana Maria Sandu în DILEMA Veche)